Nume: Mihai Alexandru Ionuț

Scoala: Colegiul Național "Petru Rareș"

Proiect de atestat

Tema: Creierul Uman

Contact: i_o_n_u_t95@yahoo.com

Introducere

Oare de ce existăm? Oare de ce Dumnezeu a creat lumea din nimic, iar nimicul era nimic? De ce trăim ca fiinţe într-o lume misterioasă? Sunt atâtea întrebări pe care, probabil, le vom lua cu noi pe lumea cealaltă... dacă într-adevăr există şi nu ne reîncarnăm... Şi totuşi, cel mai mare mister al nostru...este...înţelegerea creierului uman.

La început, era aşa-zisul om-maimuţă, care mânca bucăţi de carne crudă a animalelor, pentru aceasta construindu-şi unelte dintr-o piatră ascuţită şi o bucată de lemn. Toate acestea până când, dintr-o mică scânteie, s-a descoperit focul! Apoi...încet-încet... gândirea umană s-a dezvoltat, dând naştere unei noi lumi – lumea modernă, cu oameni moderni. Astfel, creierul uman s-a aflat şi încă se mai află în continuă dezvoltare, începând a construi bărci din lemne şi până la a descoperi cu ajutorul sateliţilor alte planete.

Tot datorită creierului, putem vedea, vorbi şi avea memorie. Acesta funcţionează cu ajutorul celulelor nervoase. Comunicarea între neuroni este electrică şi chimică; călătoreşte întotdeauna de la dendritele unui neuron, prin somă, prin axon, către dendritele unui alt neuron. Aceste dendrite primesc semnale de la axonii altor neuroni, prin chimicale numite neurotransmiţători. La creier ajung toate informaţiile, dar acesta selectează doar pe cele mai importante. Maturizarea lui se încheie în jurul vârstei de 18-20 de ani. Această “minune” atât de complexă, se poate îmbolnăvi fără a ne da seama, fie prin boli neurologice, fie prin boli psihice, însă şansele de a-l proteja sunt din ce în ce mai mari.

În ultimii 25 de ani, cercetătorii au reuşit să elaboreze harta celei mai mari părţi a creierului, dar există totuşi funcţii care nu au fost investigate total.

Marcel Klinsbourne susţine că la dreapta denotă sentimente negative, iar la stânga – pozitive. Cercetările lui Sperry au demonstrat că emisfera dreaptă nu funcţionează fără emisfera stângă şi invers.

Omul a încercat necontenit să se descopere pe el însuşi şi a ajuns la concluzia că nimic nu poate fi mai enigmatic decât creierul – o entitate de 1,5 kilograme de mister.

Argumentare: Eu consider creierul uman ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu, o lumină în taina întunericului, care veghează fiecare gând şi vis; aşa cum şi eu scriu acum despre enigma creierului uman, gândind... chiar cu creierul!